Horoscop Rac luna august 2019

E o lună foarte bună, o lună în care vei simți cum stima de sine și încrederea capătă proporțiile satisfăcătoare pe care le așteptai, mai mult, chiar și din punct de vedere profesional și financiar, această lună vine cu surprise plăcute.
Să nu uiți că vei fi din ce în ce mai tentant pentru cei din jur, dar să nu te mândrești prea mult pentru că vei risca să nu mai fii tu, principalul motiv al bunei înțelegeri. Tot ce trebuie să faci este să rămâi tu însuți în tot cee ace faci și în tot cee ace afirmi, nu inventa și nu presupune nimic, nu e recomandat, ataât timp cât așa cum ești este deajuns.
Trebuie să cauți un pic de timp pentru o analiză retrograde, o analiză prin care să reușești să scoți la lumină tot ce până acum era depozitat și lăsat la uitare. Un astfel de bagaj nu te ajută și nu aduce nimic bun, scapă de presiunile din trecut și o să descpperi că acum e momentul ideal să o faci.
E momentul ideal să plantezi noi seminte în planul vieții tale, să dai șansă acelor idei și obiective care le țineai doar în tine până acum. Nu e nimic ce să nu poți îndeplini, doar trebuie să alegi momentul oportun să le declanșezi.





Horoscop Rac luna august 2019

rac

Istoric Horoscop Lunar



horoscop
Copyright © 2025, Horoscop | Privacy Policy | FIAT to Crypto payment api
Certificat constatator registrul comertului