După o săptămână plină de trăiri intense pe plan emoțional, acum se pare că începi să fii un pic mai liniștit. Cred că vei simți nevoia să te oprești un pic din activitate și să te pui pe gândit, asupra a ceea ce a fost și a ceea ce crezi că va fi. Dacă îți va prii starea asta de pace profundă a minții, poți să o completezi cu un pic de meditație sau chiar căteva sesiuni de yoga.
E o cale bună pentru tine și simți, pe zi ce trece că te prinde fantastic ; dacă vei reuși să gestionezi correct resursa principal, care în cazul tău este timpul, vei descoperi că te îndrepți exact spre o schimbare a stilului de viață. Este foarte recomandat să ai un stil sănătos de viață și tu începi să-l experimentezi deja. Doar avantaje vei culege, începând încă de la acest nivel, și te va ajuta să te transformi în omul plin de resurse și cu succese stabile.
Spre final de săptămână te prinde o poftă teribilă de distracție, de ieșit în oraș cu prietenii la o seară în club sau în locul tău preferat de socializare. E normal, că doar ești om, și pedeasupra ești viu și din ce în ce mai bine sub toate aspectele. Ai grijă însă cu ce te alinți, din punct de vedere gastronomic, s-ar putea să uiți măsura și treaba asta nu te prinde, nici la caracter nici la digestive. Cu toate acestea, cred că o să faci pași siguri spre grupuri noi de cunoscuți, care se arată intersați de ideile și planurile tale. Nu ezita să oferi reciprocitate, poate fi un început promițător.
Horoscop saptamanal Berbec 3 martie 10 martie 2019
Istoric Berbec
-
Horoscop saptamanal Berbec 14 – 20 septembrie 2020
S-ar putea sa ai intrebari despre satisfactia pe care o simti in viata ta personala. Este posibil sa ai mai multe ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Berbec 31 august – 06 septembrie 2020
O dorinta puternica de schimbare te-ar putea face sa te gandesti sa calatoresti, sau poate sa te muti intr-un stat ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Berbec 03-09 august 2020
Ai grija sa iti exersezi mai mult vointa fata de cineva care intr-adevar nu este receptiv la ea. Fii constient de ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Berbec 01 iunie – 07 iunie 2020
Atractivitatea si sociabilitatea vor fi la inaltime in aceasta zi. Nu ezita sa le folosesti pe amandoua. Vei ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Berbec 04 – 10 mai 2020
O scrisoare, o chemare sau o vizita unui prieten apropiat este posibil sa iti aduca anumite vesti interesante in ...
Citeste mai mult -
Horoscop Gemeni luna octombrie 2020
S-ar putea sa ai intrebari despre satisfactia pe care o simti in viata ta personala. Este posibil sa ai mai multe ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 14 – 20 septembrie 2020
O dorinta puternica de schimbare te-ar putea face sa te gandesti sa calatoresti, sau poate sa te muti intr-un stat ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Varsator 14 – 20 septembrie 2020
Ai grija sa iti exersezi mai mult vointa fata de cineva care intr-adevar nu este receptiv la ea. Fii constient de ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 14 – 20 septembrie 2020
Atractivitatea si sociabilitatea vor fi la inaltime in aceasta zi. Nu ezita sa le folosesti pe amandoua. Vei ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Sagetator 14 – 20 septembrie 2020
O scrisoare, o chemare sau o vizita unui prieten apropiat este posibil sa iti aduca anumite vesti interesante in ...
Citeste mai mult