Credem că e timpul să strălucești, pentru că începi o săptămână minunată pentru tine, o periodă în care calitățile tare vor fi observate și appreciate de toți cei din jurul tău. Este momentul să te faci remarcat și mesajul tău să ajungă la toată lumea, să impresionezi pe superiori și să îți susții cu success opinia și propunerile noi pe care le gândești de ceva timp, pentru tine și pentru colegii tăi. Vei reuși să atragi atenția, și acesta e un avantaj, pe care trebuie să îl folosești pentru orice oportunitate.
Începând de miercuri vei avea și trăiri mai emoționale, mai cu fior care pornesc din ceva probleme pe care încă nu le-ai scos la lumină. E timpul să le discuți cu cel/ cea din preajma ta și să încerci să le elimini. Dacă te lași condus de inimă și nu de rațiune, în acestă situație, e posibil să ajungi într-o mare confuzie.
Pe final de săptămână vei fi din ce în ce mai concentrat pe oportunitatea unui câștig suplimentar, dar fii atent ! cu cât te vei strădui mai tare, cu atât va fi mai greu de atins. Las-o mai ușor și lucrurile se vor implini de la sine.
Horoscop saptamanal Capricorn 09 – 15 martie 2020
Istoric Capricorn
-
Horoscop saptamanal Capricorn 14 – 20 septembrie 2020
Poti parea arogant in fata celorlalti pentru ca iti expui cu multa mandrie opiniile. Ba chiar dai sfaturi cand ele ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 31 august – 06 septembrie 2020
Esti mai sobru decat de obicei si acest lucru se datoreaza mai mult nenumaratelor griji pe care ti le faci cu ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 03-09 august 2020
Azi nu simti ca si cum ai lucra. Poate ca nu esti obosit, dar esti probabil plictisit, nelinistit si incapabil sa ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 01 iunie – 07 iunie 2020
Vei fi tentat sa cauti orice modalitate de a iti imbunatati veniturile. Ar fi indicat sa ai grija la ce decizii vei ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 04 – 10 mai 2020
Diplomatia ar trebui sa devina partenerul tau fidel. Nu uita sa fii amabil, exact, plin de compasiune, de tact si ...
Citeste mai mult -
Horoscop Gemeni luna octombrie 2020
Poti parea arogant in fata celorlalti pentru ca iti expui cu multa mandrie opiniile. Ba chiar dai sfaturi cand ele ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 14 – 20 septembrie 2020
Esti mai sobru decat de obicei si acest lucru se datoreaza mai mult nenumaratelor griji pe care ti le faci cu ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Varsator 14 – 20 septembrie 2020
Azi nu simti ca si cum ai lucra. Poate ca nu esti obosit, dar esti probabil plictisit, nelinistit si incapabil sa ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 14 – 20 septembrie 2020
Vei fi tentat sa cauti orice modalitate de a iti imbunatati veniturile. Ar fi indicat sa ai grija la ce decizii vei ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Sagetator 14 – 20 septembrie 2020
Diplomatia ar trebui sa devina partenerul tau fidel. Nu uita sa fii amabil, exact, plin de compasiune, de tact si ...
Citeste mai mult