Deși te afli în perioada binemeritatei vacanțe, compania nu e chiar cea mai de invidiat. Unele persoane din jurul tău par să pună stapănire pe tot ce va înconjoară, dar mai ales pe resursa cea mai valoroasă – timpul. Nu e timpul lor ci timpul tău, asta ar trebui să se deducă din reacțiile tale, atunci când doar propunerile lor se materializează, tu urmând intr-u totul planuri care nu îți aparțin. Cel mai potrivit ar fi să pui o barieră atunci când astfel de situații apar, pentru că altfel vei fi asimilat în decizii care nu te fac fericit.
Să nu te preocupe prea mult impactul acestei atitudini, viața și relațiile tale sociale se vor consolida tocmai pe afișarea hotărârilor pe care le iei, în comun, dar nu independent de voința ta.
În rest, toate bune. Ești în formă optimă și plin de vivacitate, chiar dacă ceva oboseală se poate citi pe chipul tău. Nu te opri, visează, analizează și aplică și vei descoperi că rețeta succesului cu care ești obișnuit nu te va părăsi niciodată.
Horoscop saptamanal Pesti 08 – 14 iulie 2019
Istoric Horoscop Saptamanal
-
Horoscop Gemeni luna octombrie 2020
Cheltuielile excesive din ultima săptămână sau două te pot face să te simți mai puțin sigur în privința situației ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 14 – 20 septembrie 2020
S-ar putea ca sensibilitatea ta să fie în ușoară contradicție cu acțiunile tale. Continui să faci ceea ce ți-ai ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Varsator 14 – 20 septembrie 2020
Cuvinte spuse fără grijă de o persoană mai tânără ar putea genera tensiuni. Dacă acestea sunt adresate ție, nu le ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Capricorn 14 – 20 septembrie 2020
Este posibil ca atmosfera de acasă să fie tensionată. Ai avut curajul să exprimi o opinie intelectuală contrară? În ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Sagetator 14 – 20 septembrie 2020
Poate că există prea multă energie intensă astăzi pentru a te simți confortabil în situația ta. În loc să încerci ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 14 – 20 septembrie 2020
Cheltuielile excesive din ultima săptămână sau două te pot face să te simți mai puțin sigur în privința situației ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 31 august – 06 septembrie 2020
S-ar putea ca sensibilitatea ta să fie în ușoară contradicție cu acțiunile tale. Continui să faci ceea ce ți-ai ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 03-09 august 2020
Cuvinte spuse fără grijă de o persoană mai tânără ar putea genera tensiuni. Dacă acestea sunt adresate ție, nu le ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 01 iunie – 07 iunie 2020
Este posibil ca atmosfera de acasă să fie tensionată. Ai avut curajul să exprimi o opinie intelectuală contrară? În ...
Citeste mai mult -
Horoscop saptamanal Pesti 04 – 10 mai 2020
Poate că există prea multă energie intensă astăzi pentru a te simți confortabil în situația ta. În loc să încerci ...
Citeste mai mult