Horoscop săptămânal Vărsător 8 – 14 aprilie 2019

              Dacă te gândești că vine, în sfârșit vine –  marele succes – e posibil ca de acestă dată fie doar o deghizare a acestuia și să ai nevoie să te refaci după o înfrângere. Nu fi sumar în minic din ceea ce faci până vineri, e posibil să ai o surpriză neplăcută legată de unele achiziții sau investiții mai mari.

Te bucuri de mult fler în comunicare și acesta ăți poate fi de folos în deosebi pe planul relaționării cu partenerii țăi de zi cu zi. Cu toate acestea, ar fi potrivit ca să deschizi seiful cu idei ultra analizale la care ai depus mult efort până acum, și să le împărtășești și altora. Nu se știe de unde vine ajutorul de acestă dată. Poate chiar de lânga tine sau de forta departe, dar un lucru e sigur, vei fi ascultat și vei avea parte de sprijin.

Spre finalul săptămânii te vei confrunta acut cu dorința de găsi un punct de legatură între cele două mari forme de exprimare ce coexistă în tine – materială și spirituală – . Și de acestă dată, ajutorul pentru a descifra misterul va fi generat din exterior și va fi satisfăcător, cel puțin pentru un timp.





Horoscop săptămânal Vărsător 8 – 14 aprilie 2019

saptamanal

Istoric Horoscop Saptamanal



horoscop
Copyright © 2025, Horoscop | Privacy Policy | FIAT to Crypto payment api
Certificat constatator registrul comertului