Horoscop Horoscop Rac 12.08.2016

In aceasta dimineata ai putea avea o stare de apatie , iar colegii si prietenii tai vor incerca sa te ajute sa iesi din aceasta stare. Starea ta proasta poate fi cauzata de epuizare sau de problemele financiare care te-au deranjat in ultima perioada. Ar fi indicat sa eviti sa iei decizii importante de unul singur. Ar fi mai bine sa amani orice activitate ce necesita concentrare.





Horoscop săptămânal Rac 18 martie – 24 martie 2019

Dintotdeauna ai fost o fire deschisă descoperirilor și explorării de noi teritorii, și mai tot timpul ți-ai dorit să ai pe cineva alături în călătoriile tale. Dacă ai starea necesară, săptămâna asta te va conduce acolo unde ai ajuns doar în vis și unde îți dorești de mult timp.

              Te-ai cam săturat să faci planuri la nesfârșit și nu răamâna dor la nivel de plan, ba chiar un conflict interior te macină din acestă pricină. Mai lasa planurile și treci la acțiune, e momentul. Cum poți face asta? Simplu – aratăți propriul potențial și propriile puteri și convingeri. Pe joi se pare că e cel mai bun moment să o faci, cand un eveniment poate să îți dea ceva de furcă, dar care ăți va aduce și multe satisfacții.

Pe final de săptămână vei primi și recompensa, unele adevărate descoperiri ăți vor bucura inima și vei simți că tot ce ai plămădit până acom are sens.

Horoscop Rac luna martie

E timpul să acorzi mai multă atenție relațiiilor tale cu partenerii de servici sau colegii. În acestă perioadă pot aparea unele mici divergențe poate chiar conflicte spontane cu cei de la service și chiar cu superiorii. Ai rabdare ! Acesta este îndemnul pe care ar fi bine să il urmezi în perioada acesta, nu ai nimic de pierdut ci ai șansa să te ferești de situații neplăcute care îți ies în cale. Pot fi însă și unele noi apariții în cercul de cunoscuți și apropiați, apariții care sunt în avantajul tău. Dacă ai propria afacere și gestionezi activități cu respundere, se pare că succesul e de partea ta luna acesta.

Trebuie să te aștepti la ceva discuții cu partenerul, pentru că intrați intr-o  zonă de test al iubirii și încrederii. Sfatul de urmat este să nu lași trecut și amintirile să vă argumenteze discuțiile. Ce a fost nu mai are puterea să vă determine, așa că merge-ti mai departe. Ești pe punctul de a înțelege însă că dezgroparea morților nu folosește la nimeni, așa că trebuie să ai mare atenție până unde mergi în aceste înfruntări, pot aparea niște lucruri neștiute de celălalt la lumină.

Dacă vie trece pe la medic, vei avea o surpriză neplăcută, chiar te poți speria de-a binelea. Dar fii liniștit, e doar o interpretare greșită a unor investigații de rutină, nu ai fost niciodată mai sănătos ca acum.

Cu banii stai din ce în ce mai bine, poate vei reuși să și pui deoparte ceva, desi ești destul de la larg la mână, din fire. Mai bine ar fi să faci tu niște calcule, așa cum știi, și să acumulezi începând de luna asta, câte ceva pentru mai târziu.

Horoscop de ieri

Unele evenimente pe care nu le poti controla te pot forta sa faci unele reparatii la domiciliu sau la curte si unele pot parea coplesitoare. Nu te panica! Adu-ti aminte de bunul simt pentru a putea lucra si incearca sa iti gasesti locatia potrivita pentru cea mai buna afacere posibila. S-ar putea sa descoperi ca indiferent de ce fel de reparatii ai avea nevoie, vei fi in forma necesara pentru a face tot ceea ce este necesar. Acest lucru ar putea produce anumite rezultate benefice pe termen lung.

Horoscop Rac 12.08.2016

rac

Istoric Rac



horoscop
Copyright © 2019, Horoscop | Privacy Policy | Bitcoin Exchange
Certificat constatator registrul comertului